Agnita

Agnita istorica

În caroiajul coordonatelor geografice, Agnita se afla la întretaierea paralelei de 45°58´30" latitudine nordica, cu meridianul de 24°37´30" longitudine estica. Calcularea distantelor de la Agnita la punctele extreme ale României ne conduc la concluzia ca poate fi considerat orasul cu pozitie aproximativ centrala în cadrul tarii. Regional, Agnita este situata în partea centrala a Podisului Hîrtibaciului, pe cursul mediu al rîului cu acelasi nume.

În acest context, pozitia geografica a influentat diferit evolutia Agnitei. Relativa sa izolare, asezarea în centrul Podisului Hîrtibaciului au condus la polarizarea de catre localitate a activitatilor economice din podis, la aparitia unor ramuri industriale bazate mai întîi pe materia prima locala, pe specializarea fortei de munca. Dar tot accesul mai dificil a facut ca, în anumite perioade istorice, localitatea sa se dezvolte relativ lent. Caile de acces spre Agnita, descrise în limbajul comunist ca "drumuri modernizate de importanta nationala si europeana" se arata turistului într-o stare jalnica, pline de gropi. Peisajul frumos parca vrea sa scuze aceste deficituri... Pe când odinioara circulau curse de autobuze relativ frecvente spre orasele mari vecine, actualmente acestea s-au redus la un minim. Din Sibiu, mai exista, unica si în acelasi timp un factor destul de mare la începutul dezvoltarii industriale a Agnitei, calea ferata îngusta, care, odinioara asigura transportul de persoane si de marfa pâna la Sighisoara.

Primele marturii despre locuirea Vaii Hîrtibaciului dateaza din paleolitic, puse în evidenta din doua puncte arheologice din Agnita si din neolitic, transmise prin obiectele de piatra, unelte din silex, topoarele slefuite, vasele de ceramica, armele scoase la iveala prin sapaturi. Doua culturi din perioada bronzului sunt atestate; din cultura Cotofeni doua topoare din arama cu taisuri în cruce, un topor cu doua taisuri (Chirpar); cultura Sighisoara, reprezentata prin o podoaba deosebit de frumoasa si bogata (Cornatel).

Perioada daca si cea a stapânirii romane sunt dovedite prin sapaturile arheologice sau descoperirile întîmplatoare. Este vorba de urmele cetatii dacice de pamânt din sudul localitatii, urmele unei asezari romane unde s-au gasit ceramica romana, fibule, un tipar de lut pentru turnat figurine ce înfatiseaza un genius calare pe o pantera, piatra de mormânt a unei "Licina", descoperite în partea de est, de fundatiile turnului roman de straja, dat la iveala pe dealul "Lempesch", de fîntîna romana din oras, din incinta primariei.

În secolele XI si XII au fost colonizati sasii. Numele localitatii vine de la denumirea sa în limba latina "Sancta Agatha". Legenda vorbeste de sfînta Agatha, ca înteiemetoarea localitatii.

Localitatea face parte din categoria oraselor medievale, impunându-se documentar în aceeasi perioada cu Mediasul si Sighisoara. Ca atestare documentara scrisa, Agnita îsi are actul de nastere la 1280, printr-un act de hotarnicire care disputa un teren aflat între localitatile Agnita, Prostea si Dealul Frumos. este vorba de confirmarea vânzarii unei mosii dintre Prostea si Dealul Frumos "lui Gerlach din Dealul Frumos si lui Heinrich din Agnita pentru o marca si jumatate".

Agnita istorica

În evul mediu, Agnita cunoaste o dezvoltare datorita pozitiei sale la întretaierea drumurilor ce legau Podisul Târnavelor de Tara Bârsei. În anul 1376, Agnita primeste dreptul de a tine târg anual in ziua de 24 iunie, ocupatia de baza a locuitorilor fiind agricultura si mestesugurile organizate în bresle. Acest privilegiu a declansat frecvente diferente cu localitatea Cincu, careia îi era subordonata. Patriciatul "Scaunului de Schenk" reclama suprematie si în domeniul economic. Breslele din Agnita riposteaza puternic si în secolul XVII, Universitatea Saxona dispune ca toti mesterii breslei din scaunul Cincu sa-si depuna cotizatia anuala breslelor agnitene, care preiau astfel conducerea în acest domeniu.

Recensamântul din 1488 consemneaza existenta a 187 de gospodarii, 953 de locuitori, un dascal, doi scribi, un morar, noua preoti. Recensamântul mentioneaza de asemenea functionarea primei scoli din târg.În evul mediu, personalitati istorice atesta importanta sociala a târgului.

La 15 august 1448, datorita primejdiei turcesti, Iancu de Hunedoara poposeste în Agnita, luînd masuri pentru transformarea localitatii într-un important punct strategic.

În 1466, Matei Corvin denumeste Agnita "Poarta de sud a Ardealului" si vine în ajutorul localnicilor amenintati de primejdia turceasca. El acorda Agnitei "jus gladii", adica dreptul de judecata si hotaraste ca jumatate din barbati sa fie mobilizati pentru aparare si sa-si ridice cetate de paza. Cetatea a fost înzestrata cu patru tunuri si trei centuri, având misiunea de a avertiza prin foc apropierea pericolului pentru toate celelalte cetati din Valea Hîrtibaciului.

La 24 februarie 1600, prezenta lui Mihai Viteazul este confirmata printr-un document emis aici si semnat de marele voievod.

Revolutia de la 1848 a cuprins si Agnita, culminând cu prezenta lor ca delegati sau secretari ai Adunarii de la Blaj. În aceasta perioada se remarca si figura agniteanului Konrad Schmidt, în calitate de deputat a Universitatii Sasesti în Dieta de la Cluj.

În a doua jumatate a secolului XIX, Agnita cunoaste o dezvoltare economica si sociala. Se desfiinteaza sistemul breslelor în 1872, iar din unirea atelierelor de prelucrare a pielii se înfiinteaza 1893 fabrica de piele si încaltaminte, Lederfabrik AG. Exista doua fabrici de producte spirituase, o fabrica de otet si o banca. La jumatatea secolului XVIII, exista deja o traditie în ceea ce priveste paza contra incendiilor, care era asigurata de asa-numitele "vecinatati", organizate pe strazi si cartiere. acest fapt este consemnat în "Nachbarartikel" 15 iunie 1770, cal mai vechi document referitor la paza contra incendiilor. El se refera la un alt document mai vechi, din 1730, care nu se mai pastreaza. O legislatie oficiala apare mai târziu, în 1788, cînd Iosif II-lea recomanda o atentie speciala în acest sens în orasele si tîrgurile din Transilvania. Cu toate acestea, incendiul din 1859 atinge jumtate din târgul Agnita, iar o buna parte a populatiei pierde întregul avut. În 1866 se înfiinteaza formatia voluntara de pompieri. Pe lânga buna organizare, formatia de pompieri s-a preocupat de dotarea cu un utilaj corespunzator. Câteva piese se afla la Muzeul pompierilor din Bucuresti.

Mergi sus

Agnita istoric

În secolul trecut, sporirea sistemului de transporturi si comunicatii devin o necesitate. Astfel, în anul 1858 se construieste soseaua spre Fagaras si Sighisoara, iar în 1898 se construieste linia ferata îngusta Agnita-Sighisoara, care din 1901-1902 este continuata pâna la Sibiu.

În 1863 se constituie prima formatie corala din Agnita. Acesta l-a impresionat pe poetul englez Charles Boner (1815-1870), care a trecut prin localitate în 1864 si a participat la o serbare data de formatie. În lucrarea sa "Transylvania. Its products and its people" (Londra, 1865), publicata ulterior si în limba germana "Siebenbürgen, Land und Leute" (Leipzig, 1865) se refera si la corul din Agnita. Drapelul formatiei corale se afla la Muzeul "Valea Hîrtibaciului".

Anul 1926 marcheaza electrificarea orasului. Dupa câtiva ani de dezvoltare rapida (1928-1929) izbucneste marea criza economica cu repercusiunile cunoscute. Iesirea din criza a fost urmata de o perioada scurta de stagnare, apoi de una cu un ritm de dezvoltare rapid, pâna în 1938. În anul 1928 apar atelierele de tricotaje, mai târziu formând nucleul Înteprinderii de manusi si ciorapi. Din fabricile si atelierele particulare au luat fiinta, dupa cel de-al doilea razboi mondial, în urma nationalizarilor, asa numitele industrii socialiste, care au comasat mase de muncitori în fostul târg de odinioara, distrugând, ca si în toata tara agricultura, odinioara fiind ocupatia de baza a locuitorilor.

Pana in anul 1944, Agnita detinea 44 de magazine comerciale, 7 localuri, 7 negustori, 114 ateliere mestesugaresti, 8 fabrici, 3 mori, 2 farmacii, o banca, un cinematograf, mai multe inteprinderi agricole, scoli si 20 de asociatii. Din 1945- 1948 toate au fost nationalizate sau desfiintate.

În anul 1947, se construieste conducta de gaz metan Agnita-Botorca, iar începînd cu anul 1950, Agnita a fost declarata oras. 1948 se înfiinteaza FIPA, Fabrica de încaltaminte si pantofi (provenind din nationalizarea Lederfabrik AG), 1949 Cooperativa mestesugareasca "Înainte", 1951 Cooperativa "Hîrtibaciu", 1972 Fabrica de utilaje si accesorii pentru industria usoara FUA-IMIX. Din 1969 se permite din nou desfasurarea obiceiului "Lolelor", traditie provenind din evul mediu din timpul breslelor, magnet turistic; meritul se datoreaza în mare parte Dr. Erhard Andree, care de asemenea a înfiintat si condus Muzeul "Valea Hîrtibaciului" pâna la decesul sau în anul 1972. Industrializarea fortata n-a întîrziat sa schimbe aspectul orasului. Necesitatea construirii de spatiu locativ a distrus idilica zona de recreatie a agnitenilor, Dealul Steinberg, facând loc cartierului de blocuri "1Mai", populat si de muncitori adusi din alte zone ale tarii. Distrugând echilibrul acestui orasel, epoca de aur a lasat în urma colosi industriali falimentati, si somaj, agricultura fiind distrusa dupa decenii de cooperativizare. Exodul sasilor a lasat urme grave, orasul devenind o ruina prafuita. Centrele culturale au încetat sa exercite functia lor de odinioara. Pe strada principala, singurele urme optice ale noii libertati sunt chioscurile privatilor, problema ruinelor industriale, implicit somajului ridicat ramânând nerezolvata.

Vizitatorului i se arata în toata Valea Hîrtibaciului o natura deosebit de frumoasa, virgina, deosebit de bogata în flora si fauna.

Mergi sus